Apa din perspectivă religioasă
Se crede adesea despre apă, că ar avea puteri spirituale, în mai multe religii, incluzând iudaismul şi islamismul, cele cinci rugăciuni zilnice, pot fi efectuate doar după spălarea corpului cu apă curată.
În şintoism, apa este utilizată aproape în toate ritualurile pentru curăţirea unei persoane sau a unui loc. Apa este menţionată în Biblie de 442 de ori, respectiv de 363 de ori, în versiunile sale engleze internaţionale şi în cea cunoscută sub numele de Versiunea regelui James
În mitologia celtică, de pildă, exista o zeiţa locală a apelor termale; în hinduism, apa este personificată ca o zeiţă sub numele de Ganga. De asemenea, diferiţi zei pot patrona izvoarele, râurile şi lacurile. În mitologia romană şi greacă, Peneus a fost un zeu- fluviu, unul dintre cele 3000 oceanide.
Apa este un element al nemuririi, al tinereţii veşnice şi al invincibilităţii, un mit ilustrând această proprietate a apei este cel al scăldării eroului din mitologia greacă Ahile în apele Stixului de către mama sa , Thethis, ce dorea să-i confere nemurire.Există şi în mitologia românească, precum şi în alte mitologii, ,, fântâni ale tinereţii „ a căror apă oferă celui care o bea tinereţe veşnică.
Apa , poate fi privita ca element al vitalităţii , al regenerării şi al învierii, caracteristică foarte bine evidenţiată de basmele româneşti, unde întâlnim termenul ,, apă vie „. Apa vie este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-şi recăpăta energia şi forţa, necesară în luptele puizante contra duşmanilor.
Apa, poate fi privita si ca un element al metamorfozei ca in mitul lui Narcis, erou al mitologiei greceşti.El a rămas îndrăgostit de chipul său , privindu-l în unda unui lac şi vrând să se apropie de el, a căzut în apă şi s-a înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o narcisă.
În multe mitologii se vorbeşte despre apa, ca un element distrugator, un potop uriaş, care scufundă sub apele sale întreaga lume, mai puţin piscurile munţilor şi în urma căruia reuşesc să se salveze un număr mic de oameni şi animale. Cel mai reprezentativ este Potopul lui Noe, care reuşeşte să salveze câte o pereche din fiecare specie de animale. În toate mitologiile în care se întâlneşte potopul, acesta este trimis de forţa divină, ca o pedeapsă pentru neascultarea muritorilor.Apa poate avea şi un rol apocaliptic. În mitologia nordică, în ziua de Ragnarok, şarpele Jorgmundgand se va ridica din ocean, mişcările sale îngropând sub ape lumea oamenilor.
Apa, ca element transcendental : Luntraşul Charon, personaj aparţinând mitologiei greceşti, era singurul navigator al râului Styx. Acest râu reprezenta singura cale de trecere către tărâmul morţilor.Acest mit este cauzatorul unu obicei păstrat şi în zilele noastre, acela de a pune doi bani pe ochii defunctului. Aceşti bani aveau să fie oferiţi luntraşului în schimbul traversării râului.
În concepţia multor popoare, dar şi în Biblie ,apa,poate fi un element al genezei,de exemplu se susţine că omul a fost făurit din lut, adică din apă şi pământ, elemente ce formează lumea însăşi. Astfel omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea apei cu pământul. Un alt mit al apei ca element al genezei este naşterea Afroditei, din mitologia greacă. Se spune că această zeiţă s-a născut din spuma mării şi din sângele lui Uranus.Această geneză spectaculoasă pune în evidenţă caracterul pur, sublim al elementului apă, Afrodita zeiţa iubirii, fiind un ideal al frumuseţii. Chiar numele îi provine de la cuvântul grecesc ,, afros „ însemnând ,, spuma mării „.
În filozofia clasică chineză, apa, ca element al filozofiei, era unul din cele cinci elemente constituiente ale naturii, alături de pământ, foc, lemn şi metal.Apa, aşezată sub simbolismul totalităţii virtualităţilor, ea fiind fos şi origo, reprezenta matricea tuturor posibilităţilor de existenţă, primul element şi cel mai bogat în reprezentări.Apa este principiu al nediferenţiatului şi al virtualului, temelie a oricărei manifestări cosmice, receptacul al tuturor formelor şi germenilor, apele simbolizând substanţa primordială din care se nasc şi se întorc toate formele, prin regresiune sau cataclism.Comparată sau asimilată lunii, apa, prin excelenţă fluidă, este prototipul apei vieţii sau apei vii. Apa reuneşte formulele mitice ale aceleiaşi realităţi metafizice şi religioase : în apă rezidă viaţa, vigoarea, eternitatea. Apa purifică şi este purificatoare, are o valoare morală : ea devine substanţa însăşi a purităţii, câteva picături de apă fiiind suficiente spre a purifica o lume ( de aici şi simbolistica botezului )
Chinezii cred că micul vas cu apă ţinut în mână de Zeiţa Milosteniei, fermecătoarea Kuan Yin, reprezintă cele o mie de binecuvântări din elixirul cosmic al nemuririi. Se zice că vasul lui Kuan Yin conţine şi apele fertilităţii, astfel că oricine se îmbăiază în apa ce curge din vasul ei se va bucura, cu siguranţă, de sănătate şi va avea un suflet de o mare generozitate.Acest vas creează un gen aparte de bogăţie, născut din apariţia generozităţii în inimă şi din cuget. De aceea, familiile chineze adoră să etaleze statui mari de marmură ale zeiţei ţinând în mână un vas, din care se varsă o apă ce pare a curge la nesfârşit într-un eleşteu sau într-un bazin.De fapt, apa ce curge din orice tip de vas preţios simbolizează întotdeauna apele cosmice şi Marea Mama. Ea semnifică tot ce este legat de principiul feminin receptiv.
Dicţionarul de simboluri reduce semnificaţiile simbolice ale apei la trei teme dominante : origine a vieţii, mijloc de purificare şi centru de regenerescenţă.
Ca masă nediferenţiată, apa reprezintă infinitatea posibilităţilor, ea conţine tot ceea ce este virtual, tot ceea ce nu are încă formă, sămânţa primordială, toate semnele unei dezvoltări ulterioare.
Din punct de vedere biologic , apa are numeroase proprietăţi indispensabile proliferării vieţii, care o deosebesc de celălalte substanţe. Apa îşi îndeplineşte acest rol, permiţând compuşilor organici să reacţioneze în moduri care să permită în cele din urmă replicarea.
Este un bun solvent şi are o tensiune superficială ridicată, permiţând astfel mişcarea compuşilor organici şi a organismelor vii. Apa proaspată are densitatea maximă la 4 grade Celsius , această densitate scăzând pe măsură ce apa se răceşte, se încălzeşte sau îngheaţă.
Fiind o moleculă polară stabilă dominantă în atmosferă, joacă un rol important în absorbţia radiaţiei infraroşii, crucială în cadrul efectului de seră, fără de care temperatura medie la suprafaţa Terrei ar fi de : – 18 grade Celsius.
Apa are de asemenea o căldură specifică neobişnuit de mare, care joacă mai multe roluri în reglarea climatului global şi regional, precum Curentul Golfului, permiţând existenţa vieţii.
Apa este un foarte bun solvent, similar din punct de vedere chimic cu amoniacul, şi dizolvă multe tipuri de substanţe, precum diferite săruri şi zahărul, şi facilitează reacţiile chimice ale acestora, lucru care permite metabolisme complexe.
O greşeală des întâlnită este aceea de a considera apa un bun conducător de electricitate.Toate proprietăţile electrice ale apei se datorează ionilor sărurilor minerale dizolvate în ea şi dioxidului de carbon. Apa prezintă auto-ionizare ( două molecule de apă se transformă într-un anion de hidroxid şi un cation de hidroniu ), însă doar la nivel aproape imperceptibil.
Unele substanţe nu se amestecă cu apa, cum este de exemplu petrolul, şi alte substanţe hidrofobe.Membranele celulare, compuse din lipide şi proteine, profită de această proprietate, controlând interacţiunea dintre ele şi mediul extern. Acest lucru este uşurat de tensiunea superficială a apei.
Picăturile de apă sunt stabile datorită tensiunii superficiale mari, lucru realizat de puternicile forţe intermoleculare numite forţe de coeziune.Acest fapt este evident atunci când mici cantităţi de apă ajung pe o suprafaţă insolubilă.
În celulele şi organitele biologice, apa se află în contact cu suprafeţele membranoase proteice, care sunt hidrofile, adică prezintă o puternică atracţie pentru apă.
Viaţa pe Pământ a evoluat şi s-a adaptat acestor proprietăţi ale apei.Existenţa formelor solidă, lichidă şi gazoasă ale apei pe Pământ a reprezentat un factor important pentru colonizarea diferitelor medii ale planetei de către forme de viaţă adaptate variatelor, şi adesea extremelor, condiţii de viaţă.
În istorie, civilizaţiile s-au dezvoltat cu precădere pe malurile râurilor sau mărilor; Mesopotamia, aşa – numitul leagăn al civilizaţiei este situată între două râuri, Egiptul antic a înflorit pe malurile Nilului, iar marile metropole, precum Londra, Paris, New- York, Tokio îşi datorează succesul în parte accesibilităţii oferite de situarea lângă o apă, şi înflorirea comercială rezultată.
Comparativ, în locuri precum Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, unde apa este insuficientă, accesul la apa potabilă a fost şi rămâne o mare problemă în dezvoltarea comunităţilor umane.
Elevii Scolii Gimnaziale ,,Nicolae Cristescu ’’Topoloveni
Coordonator: prof. Floarea Mariana